Totalul afișărilor de pagină

joi, 15 septembrie 2011

Inspiră-te şi nu copia


Din ce am observat în ultima vreme, mulţi dintre cititorii stilului, iau cu totul altă direcţie şi devin copii identice a
 multor ţinute prezentate pe blog sau din alte surse. Din păcate, nu este tocmai un lucru bun. Mi s-a atras atenţia în mod special la articolul despre “Cum se vor îmbrăca liceenii în prima zi de şcoală” când un cititor, a semnalat că şi-au luat pe ei ce au avut mai bun în garderobă. Deci, care este calea cea bună?
Cel mai bun exemplu pe care ţi-l pot da, este atunci când te duci lacumpărături şi-ţi cumperi ţinuta completă din vitrină fără niciun efort, oferindu-ţi iluzia că eşti cel mai bine îmbrăcat.
De fiecare dată când vezi o combinaţie sau o ţinută interesantă, analizeaz-o foarte bine înainte să obţii replica perfectă.
Când citeşti sfaturile de pe blog, trebuie să-ţi extragi doar ceea ce ţi se potriveşte. Nu poţi aplica toate informaţiile deodată pentru ca va ieşi un haos având în vedere că multe nu se vor potrivi cu personalitatea ta.
Chiar dacă informaţia circulă foarte repede, stilul se învaţă cu paşii înceţi, dar siguri. Să revenim la felul în care te uiţi la o ţinută pe gustul tău. Când analizezi ţinuta, trebuie să te gândeşti de fiecare dată la cum o poţi îmbunăţăţii adăugând sau eliminând elemente din combinaţie, cromatică, etc.
Dacă îmi plac pantalonii rulaţi, nu însemnă că şi tu trebuie să-i porţi. Majoritatea pe care i-am văzut, nu mi-a plăcut cum le venea.
Acum vei spune că stilul “înseamnă să experimentezi” şi sunt de acord cu tine pentru că trebuie să găseşti ceva care să te reprezinte. În orice caz, stilul nu are nicio legătura cu moda sau alţi termeni folosiţi, cum mi s-a zis recent că sunt fashion. Am strâmbat din nas când am auzit.
Dar stilul înseamnă mai mult, trebuie să facă parte din tine şi avem destule cunoştinţe comune despre care pot spune liniştit că nu au nicio legătură cu el.
Aş vrea să revin la acel comentariu de la “Cum se vor îmbrăca liceenii în prima zi de şcoală” în care cititorul respectiv a spus că fiecare şi-a scos ce a avut mai bun în garderobă. Oricât de mult mi-a plăcut creativitatea şi cromatica din ţinute, tind să cred că a avut dreptate, pentru că majoritatea nu s-au dus îmbrăcaţi aşa la şcoală.
Dacă am cerut aceste ţinute, înseamnă că am şi crezut că ele vor fi purtate la evenimentul respectiv şi din păcate, unele fotografii au fost făcute doar de a da bine. În acest context, îi pot asocia pe cei care copiază  ca fiind asemănători cu victimele modei care au “pofta” de a fi “bine îmbrăcaţi” indiferent dacă acel articol le vine sau nu bine. Aici intră şi cei care îşi cumpără ceasuri la 50 sau 100 lei pentru că sunt replici ale unor branduri internaţionale. Vei fi demascat de fiecare dată.
De fiecare dată când vezi o ţinută, foloseşte-o ca o sursă de inspiraţie! NU o copia în totalitate.
Vreau să te las cu o întrebare la sfârşit: te-ai simţi bine să fi o replică fidelă a unei ţinute?
sursa foto: evilmonito.com


SURSA:STILMASCULIN.RO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu