Angoleza Leila Lopes, în vârstă de 25 de ani, a fost desemnată noua Miss Universe, luni, la Sao Paulo, infirmând astfel pronosticurile specialiştilor, care prevedeau o nouă victorie pentru reprezentantele statelor latino-americane.
Cu şapte titluri câştigate în ultimii zece ani, concurentele din America Latină erau din nou considerate marile favorite în acest an, la competiţia organizată luni, în Brazilia. Priscilla Machado, reprezentanta ţării gazdă, a încheiat concursul pe locul al treilea, iar reprezentanta Ucrainei, Olesia Stefanko, a obţinut locul al doilea.
Vanessa Gonçalves, Miss Venezuela, considerată marea favorită, nu a făcut parte din grupul celor zece finaliste.
"Acum trebuie să lucrez din greu şi voi încerca să rămân cu picioarele pe pământ", a declarat, printre lacrimi, noua regină a frumuseţii.
Foarte aplaudată de public la fiecare dintre apariţiile ei pe scena teatrului Credicard Hall din Sao Paulo, tânăra angoleză a întrecut astfel 88 de concurente şi a preluat coroana de la mexicanca Ximena Navarrete, Miss Universe 2010.
Leila Lopes s-a prezentat declarând că doreşte "să termine facultatea de gestiune şi să devină o importantă femeie de afaceri" în ţara ei.
Miss Angola a fost urmată de Miss Ucraina, Miss Brazilia, Miss Filipine şi Miss China, calificate în topul 5 al finalistelor, în încercarea lor de a obţine titlul de "cea mai frumoasă femeie din lume".
În timpul testului final, la secţiunea "întreţinerea personalităţii", tânăra angoleză a fost rugată să precizeze lucrurile pe care le-ar schimba în înfăţişarea ei, dacă ar putea face acest lucru.
"Nu aş schimba nimic, sunt mulţumită cu ce mi-a dat Dumnezeu", a spus Leila Lopes, adăugând că "este foarte important să ai şi o frumuseţe interioară".
Miss Angola va semna astfel un contract de un an cu organizaţia Miss Universe - care îi aparţine din 1996 magnatului american Donald Trump - pentru a difuza în lume un mesaj care se centrează pe menţinerea păcii şi pe lupta contra maladiei SIDA.
Ea va primi, totodată, bijuterii şi articole vestimentare şi va beneficia de cursuri de formare profesională.
Peste 190 de milioane de telespectatori din 190 de ţări au urmărit acest concurs de frumuseţe, organizat pentru a noua oară în America Latină, dar în premieră în Brazilia.
Potrivit unui "ritual" bine rodat, tinerele au defilat mai întâi în costume de baie, apoi în rochii de seară şi au răspuns întrebărilor puse de juriu.
Printre cei şapte membri ai juriului din acest an de la Sao Paulo s-au aflat actriţa americană Vivica A. Fox , prezentatoarea de televiziune Connie Chung, top modelul brazilian Isabeli Fontana şi pilotul brazilian Helio Castroneves.
Victoria din acest concurs de frumuseţe îi asigură câştigătoarei - care trebuie să aibă o vârstă cuprinsă în intervalul 18-27 de ani, să fie necăsătorită, să nu aibă copii şi să nu fi pozat niciodată nud - accesul, timp de un an, la diverse evenimente mondene şi numeroase călătorii în lumea întreagă.
România a fost reprezentată la cea de-a 60-a ediţie a concursului Miss World de Larisa Popa, din Slatina.
sursa:mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu