Totalul afișărilor de pagină

marți, 6 septembrie 2011

Femeile care vor să aibă tot, mai depresive

Dorinţa de a reuşi în cariera şi de a întemeia o familie cresc şansele de apariţie a depresiei
Reprezentantele sexului frumos sunt de două ori mai o predispuse să sufere de depresie 
decât cu 40 de ani în urmă pentru că depun mai mult efort să aibă o familie reuşită şi o carieră de succes.
Strădaniile de a-şi face o familie şi a o întreţine cu o carieră decentă reprezintă pentru femei o povară extraordinară, care le face vulnerabile la depresie. Astfel, una din şapte femei va fi „victima" acestei boli, în timp ce bărbaţii sunt mai feriţi, potrivit unui studiu efectuat de cercetători germani, citat de publicaţia britanică „The Daily Mail".

Vârsta critică: între 16 şi 42 de ani
Cercetătorii susţin, de asemenea, că rata îmbolnăvirilor la femei, s-a dublat faţă de anii 1970, iar vârsta cea mai periculoasă este între 16 şi 42 de ani. În acest caz, depresia apare în proporţie de peste 10%, de două ori mai mult decât în cazul bărbaţilor.
„La femei, ratele de apariţie a episoadelor depresive sunt mai crescute atunci când au un copil, pentru că îşi fac probleme despre unde îl cresc, cum să se împartă între familie şi serviciu. Aceste gânduri reprezintă pentru ele o povară extraordinară", explică profesorul Hans-Ulrich Wittchen, conducătorul studiului.
Şi faptul că femeile sunt preocupate de carieră măresc substanţial riscul de îmbolnăvire. 


sursa:adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu