Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 septembrie 2011

Tot mai mulţi americani trăiesc în sărăcie. Ce venituri anuale au familiile considerate nevoiaşe


Tot mai mulţi americani au venituri considerate sub pragul sărăciei, potrivit datelor unui recensământ 
publicat marţi, relatează CNN. Astfel, circa 46,2 milioane de americani au ajuns să fie catalogaţi drept nevoiaşi.
Rata sărăciei a crescut anul trecut la 15,1%, cel mai ridicat nivel al ultimilor 14 ani. Guvernul american consideră că o familie de patru persoane trăieşte în sărăcie, dacă are venituri mai mici de 16.350 de euro (22.315 de dolari). Şi că o persoană singură e nevoiaşă dacă are venituri sub 8.160 de euro (11.139 de dolari). Aceste cifre sunt actualizate în fiecare an, în funcţie de inflaţie.
Veniturile medii ale unei familii americane din clasa mijlocie au scăzut de la aproximativ 36.480 deeuro (49.777 de dolari) în 2009, la circa 36.240 de euro (49.445 de dolari) anul trecut.
Cu toate acestea, veniturile medii anuale ale americanilor au cunoscut variaţii reduse pe parcursul ultimilor 30 de ani, comparativ cu majorarea preţurilor. Ajustate în funcţie de inflaţie, veniturile unei familii din clasa mijlocie au crescut în ultimii 30 de ani cu 11%.
Jurnaliştii americani atrag atenţia asupra ratei ridicate a şomajului, care a rămas deasupra pragului de 9% pe tot parcursul anului trecut, precum şi asupra numărului record de şomeri care nu au reuşit să-şi găsească un nou loc de muncă în mai puţin de şase luni.

sursa:gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu