Totalul afișărilor de pagină

luni, 29 august 2011

Cele mai mari jafuri din istorie


Dacă e vorba de infracţiuni, de jafuri, de tâlharii, de escrocherii, atunci oamenii nu duc lipsă de imaginaţie – ba dimpotrivă. Autorii unora dintre cele mai spectaculoase jafuri din istorie au arătat atât de multă creativitate, încât isprăvile lor aproape că ne lasă muţi de admiraţie.
Desigur, “spectaculozitatea” unui jaf este dată şi de valoarea “prăzii”. Cu cât suma furată este mai mare, cu atât evenimentul respectiv îşi poate asigura mai uşor un loc în memoria colectivă.
- Jaful secolului XX, în Anglia. La 12 iulie 1987, doi bărbaţi furau circa 60 de milioane de lire dintr-un aşa-numit centru de depozitare sigura din apropierea Londrei. Infractorii au intrat în sediu şi au spus că vor să închirieze o cutie pentru a-şi depozita bunurile. Apoi, au scos armele şi l-au ameninţat cu moartea pe managerul unităţii.
Unul dintre bărbaţi a ieşit din sediu, punând în faţă o pancartă care anunţa că bancă este închisă temporar. După jaf, poliţiştii au găsit însă o pată de sânge la locul faptei, destul pentru a realiza că unul dintre autorii jafului este Valerio Viccei, cel căutat de poliţia italiană pentru 50 de astfel de infracţiuni în ţara natală.
Complicii lui au fost prinşi la 12 august 1987. Viccei a reuşit totuşi să fugă în America de Sud, fiind prins abia după întoarcerea în Anglia. Condamnat la 22 de ani de închisoare de autorităţile engleze, el a fost eliberat condiţionat în 1992. Deportat în Italia, a fost închis şi pentru infracţiunile comise aici, dar într-o închisoare cu regim deschis. La 19 aprilie 2000, i-a fost permisă o eliberare de o zi. A încercat să scape cu ajutorul unui complice, dar a murit în schimbul de focuri cu poliţia.
- Cel mai mare jaf din istorie, în Irak. În luna martie 2003, luna în care Statele Unite au început bombardamentele în Bagdad, aproape un miliard de dolari erau furaţi de la Banca Centrală din Irak.
650 dintre cele peste 900 de milioane de dolari care au dispărut au fost găsite ulterior de trupele americane. Banii erau ascunşi în pereţii palatului fostului preşedintele irakian Saddam Hussein. Mai mult, managerul general al băncii Rafidain, cea mai mare din Irak, susţine că tot atunci au mai fost furaţi 250 de milioane de dolari şi 18 miliarde de dinari irakieni.
În acelaşi an, un bileţel dovedea că Saddam Hussein hotărâse retragerea banilor şi suma îi era acordată fiului sau Qusay. Banii au fost încărcaţi în camioane în aproximativ patru ore de apropiaţii lui Qusay. Qusay a fost ucis ulterior de armata americană, în timpul unei lupte.
- Jaf de 70 de milioane de dolari în Brazilia. Unul dintre cele mai mari şi mai ciudate jafuri din istorie a avut loc în oraşul Fortaleza, din nord-estul Braziliei. În zilele de 6 şi 7 august 2005, hoţii au pătruns printr-un tunel în sediul băncii centrale din acest oraş.
Au furat cinci containere gen seif, în care se aflau peste 164 de milioane de reali (70 de milioane de dolari). Banii erau neasiguraţi, oficialii băncii socotind că riscul de a păcăli sofisticatele sisteme de securitate este mult prea mic.
Doar câţiva dintre autorii jafului au fost prinşi până în prezent. Doar o optime din suma furată a fost recuperată.
- Jaful anilor ’50. La 17 ianuarie 1950, o bandă formată din 11 persoane jefuia o companie de securitate şi protecţie din oraşul american Boston.
Puţine indicii lăsate de criminali i-au făcut pe poliţişti să numească operaţiunea drept “infracţiunea secolului”. S-au furat peste un milion de dolari lichizi şi circa 1,5 milioane în cecuri şi ordine de plată.
Cei 11 au fost prinşi abia în 1956, opt dintre hoţi fiind condamnaţi la închisoare pe viaţă.
- Marele Jaf din Tren (1963): 80 de milioane de dolari furaţi fără arme. Este denumirea dată jefuirii, cu o pradă de, pe atunci, 2,3 milioane de lire sterline, în data de 8 august 1963, a unui tren pe Podul Feroviar Bridego, din Ledburn, lângă Mentmore, Buckinghamshire, Anglia. Trenul poştal de Corespondenţă a Casei Regale, călătorind din Glasgow spre Londra, a fost oprit de semnale luminoase. Atunci, o bandă formată din 15 indivizi, conduşi de un anume Bruce Reynolds, a pătruns în tren şi a furat 2,3 milioane de lire sterline în bancnote folosite de una, cinci şi zece lire sterline.
Deşi nicio armă de foc nu a fost folosită în timpul jafului, mecanicul trenului, Jack Mills, a fost lovit în cap cu o bară de fier, fără a suferi mai mult de câteva vânătăi. Treisprezece dintre membrii gruparii au fost prinşi, după ce poliţiştii i-au identificat în urma recoltării de amprente lăsate în urmă, la ascunzătoarea lor de la ferma Leatherslade. Hoţii au fost judecăţi, condamnaţi şi închişi.
- Depozitul Securitas (2006): 92,5 milioane de dolari. Jefuirea depozitului Securitas, din Anglia, a avut loc la primele ore ale zilei de 22 februarie 2006, între 01:00 şi 02:15, în cadrul unei operaţiuni ce a condus la subtilizarea celei mai mari sume de bani lichizi din întreaga istorie a crimei organizate britanice.
Cel puţin şase bărbaţi au răpit şi ameninţat familia directorului, au sechestrat 14 membri ai personalului şi au furat aproximativ 92,5 milioane de dolari în bancnote din Depozitul Coroanei de Gestionare a Lichidităţilor, din Vale Road, Tonbridge, Kent.
După ce directorul Securitas a fost oprit şi răpit, în timp ce conducea pe şosea, de indivizi costumaţi în poliţişti, iar soţia şi fiul sau au fost ridicaţi de acasă într-o manieră asemănătoare, cu toţii au fost conduşi la o fermă părăsită şi, sub ameninţarea pistolului, bărbatul responsabil de depozit a fost „rugat” să coopereze. Apoi, într-o dubă albă, atât agresorii cât şi victimele s-au deplasat la sediul Securitas unde 14 indivizi din staff fuseseră legaţi de spărgătorii înarmaţi cu pistoale şi purtang cagule. Jaful s-a încheiat în jurul orei 02:15, dar încă o oră a mai trecut înainte ca toţi cei imobilizaţi să alerteze autorităţile. Toţi cei ameninţaţi în cadrul acestei operaţiuni au scăpat nevătămaţi.

sursa:piatza.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu